AGORA IDEILOR

“Caci unde este comoara ta, acolo este si inima ta.”

Matei Cap.6/21

Imparatul Napoleon Bonaparte scria in jurnalul exilului sau asa:

“Singur Hristos a reusit sa inalte gandurile omului spre nevazut in asa fel, icat barierele de timp si de spatiu sa devina neglijabile. Peste prapastia celor optsprezece secole, Iisus Hristos face un apel de urmat. El cere ceea ce o filosofie cauta desea in zadar in randurile adeptilor sai, un parinte din partea fiilor sai, o mireasa de la mirele ei si un om de la fratele lui. El cere neconditionat inima noastra; o vrea in intregime pentru El; o cere fara reserve. Puterile si capacitatile ei devin o anexa a Imparatiei Sale. Si toti cei ce cred in El experimenteaza aceasta dragoste supranaturala fata de El. Timpul, marele distrugator, nu-I poate epuiza forta si nici nu poate pune o limita domeniului ei.”

In vremurile noastre si nu numai, oamenii pot parea ceea ce nu sunt. Putem avea de multe ori rezerve fata de unii sau altii atunci cand, incercam sa cladim punti de legatura intre noi. Constatam cu stupoare ca in cele mai multe cazuri, intentiile afisate sau sustinute, nu sunt si cele reale, cele pe care le au unii in inima lor.

Perversitatea a prins radacini adanci in societate nu doar punctual sau zonal. Nu conjunctural sau cazual. Nu!

Perversitatea a devenit un “modus vivendi” pentru multi dintre noi. Astazi dai mana cu cineva si in secunda urmatoare te tradeaza. Il vezi in exterior credincios si cucernic, in schimb inima lui este plina de putreziciune. Cum spunea si Hristos “morminte varuite”. Toate acestea pot insela pe multi dintre noi. Tot acest edificiu aparent maret si puternic, nu devine altceva decat o casa construita pe nisip in fata Lui Dumnezeu.

Pe Dumnezeu nu il putem insela si fata de El nu putem ascunde nimic. Inima in context crestin, devine centrul si simbolul vietii duhovnicesti. Locul in care ne regasim cu Dumnezeu in rugaciune si meditatie si care devine campul de lupta dintre bine si rau. Totul este cuprins in inima noastra. Gandurile bune, iertarea, credinta, nadejdea, dragostea si toate Bunurile ce izvorasc de la Creator. Dar tot aici isi fac loc si: hula, invidia, ura, desfranarea, lacomia, necredinta si toate cele plecate de la diavol.

Dumnezeu stie singur inima omului si cel care crede ca poate sa ascunda ceva din cele ce se afla acolo, se insala.

Inima noastra este cea care ne asaza in randul celor drepti sau ne arunca la cazne. Ea este cheia care ne poate deschide usa catrea Imparatia Cerurilor.

A il primi pe Hristos in inima noastra a devenit astazi mai mult o sintagma decat un mod de viata.

Primindu-L pe Hristos in inima nu este altceva decat un act de iubire. Acea iubire care parafrazand:

Indelung rabda, este binevoitoare (adica doreste BINELE), nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste, nu se poarta cu necuviita, nu cauta ale sale (Era intrebat Mahatma Ghandi ce ar face cu inima lui. A raspuns ca, ar imparti-o intregii lumi.), nu se aprinde de manie, nu gandeste raul, nu se bucura de nedreptate ci se bucura de adevar (Adevarul Dumnezeiesc), care toate le sufera (Vezi Crucea Golgotei), toate le crede (Vezi martirii si sfintii), toate le nadajduieste (“Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”), toate le rabda (Vezi flagelarea lui Hristos).

Sa luam aminte!

Hristos a inviat!

Preot Daniel Ivan

Betania este locul in care a poposit Iisus impreuna cu ucenicii Lui. Poposise in casa Martei si Mariei rudele lui Lazar cel inviat din morti. In acel loc, departe de vacarmul si stralucirea searbada a Ierusalimului in care se punea la cale arestarea Sa, isi aflase loc de odihna Fiul Lui Dumnezeu. El se bucura aici de dragostea unei familii, ce primise un dar si un ajutor ne sperat. Aici, Iisus primea caldura recunostintei in schimbul racelii si al urii din Ierusalimul, aflat sub conducerea celor ce ii doreau moartea.

Fara sa realizeze in intregime, casa lui Lazar a Martei si Mariei se fericea in bucuria de ai oferii un loc Fiului Lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii. El, Iisus, Hristosul, necunoscut si nepretuit de multi dintre cei carora venise sa le slujeasca si sa ii mantuiasca, era acum primit in casa unei familii din acele timpuri.

Astazi, avem si noi cu totii posibilitatea de al primi in “casa” noastra pe Iisus Hristos. Inima noastra este casa noastra. Trebuie sa primenim acest loc pentru ca Domnul, sa vina si sa isi gaseasca loc de odihna.

Dar pentru aceasta trebuie mai intai sa vina trezirea, apoi pocainta si in cele din urma intoarcerea.

Suntem in zilele in care Hristos, sta tacut si asteapta rabdator la usa inimii fiecaruia dintre noi. El nu da navala, ci cu dragoste astepta sa ii deschidem si sa il primim asa cum se cuvine. El este cel care va astepta pana la un timp intoarcea noastra. De ce pentru un timp? Simplu. Pentru ca timpul nostru este pana la moarte, dupa care totul va fi asa cum vom fi gasiti.

Ce vom face asadar cu inimile nostre?

Ce vom face cu casele noastre?

Il vom primi noi pe Fiul lui Dumnezeu asa cum se cuvine?

Hristos a inviat!

Pr Daniel Ivan

A inceput campania pentru locale. Forumurile sunt pline de fel de fel de postaci, furiosi de serviciu, sustinatori interesati sau nu, etc. Pentru a reamprospata materia cenusie a unora aveti ma jos un mic memento cinematografic, la fel de proaspat astazi ca si atunci cand s-a turnat filmul dar si mai mult la fel ca atunci cand s-a scris schita.

Vizionare cu folos!

Sa nu uitati ca aceste “printipuri” sunt valabile si astazi.